Proiectul Comenius Regio „Voluntary Services for a Better Life” este implementat în parteneriat de România şi Ungaria. Din partea României, partenerii sunt: Colegiul Econumic „Ion Ghica”, Casa Corpului Didactic, Şcoala „Ion Alexandru Brătescu Voineşti” şi Asociaţia „Ambasadorii Prieteniei”. În cadrul acestui proiect,
vineri 27 aprilie 2012 s-a desfăşurat la Casa Corpului Didactic
seminarul cu tema „Voluntariatul de la
lege la efecte”. Am fost invitată să
particip la acest seminar pentru a împărtăşi din experienţa mea şi altor persoane interesate.
Am povestit
despre implicarea mea ca voluntar, atât în cadrul Asociaţiei Ecologice Floare de
Colţ cât şi în cadrul Asociaţiei de Turism Chindia şi a Centrului Local
„Naparis” Pucioasa – Organizaţia Naţională „Cercetaşii României”. Întâlnirea,
la care au participat circa 20 de persoane – profesori, reprezentanţi ai altor
instituţii sau ONG-uri – s-a desfăşurat pe parcursul a două ore între 12:00 şi
14:00. Au fost prezentate fotografii şi s-au distribuit pliante
participanţilor.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu