duminică, 27 martie 2011

2. Rămas bun Teo... 27 martie 2011


L-am cunoscut pe Teodor Negoiţă în aprilie 1993, pe vremea când eu aveam 25 de ani, la un festival de Turism în Iaşi, la care era invitat special, alături de Dl. Ovidiu Bojor şi de Răzvan Petcu. L-am plăcut pe loc, pentru ceea ce făcea şi m-am arătat interesată de munca şi pasiunea lui.
În 1995 a ajuns la Polul Nord, fiind primul român care reuşea o asemenea ispravă. Căutându-l apoi, am fost surprinsă să văd că-şi mai aminteşte de mine. Şi aşa a început colaborarea cu Asociaţia de Turism Chindia. Mai întâi a participat la o acţiune tradiţională de-a noastră, Traversarea „Negru Vodă” în 1996, apoi la o acţiune de ecologizare într-o peşteră, dovedindu-şi calităţile de speolog şi apoi tot aşa, proiect după proiect, oraş după oraş, şcoală după şcoală. Când am fost invitată să particip alături de alţi 3 membri ai asociaţiei la nişte teste oarecum nebuneşti, în loc să mă sperii m-am simţit onorată. Două săptămâni în cort iarna la 2200m şi 10 zile de izolare într-o peşteră pot părea simple poveşti, dacă nu le-ai trăit cu adevărat.
Am fost aşadar adesea asistenta din umbră a marelui – de-acum – Negoită, temperându-i nemulţumirile, aprobându-i visele, cunoscându-i neputinţele, înţelegându-i frământările şi apreciindu-i victoriile.
Şi apoi a venit marea provocare. Marea expediţie! Antarctica 2006! Clipa adevărului a sosit. Şi acolo, printre gheţuri încremenite şi pinguini simpatici, departe, mult prea departe de orice ochi străin, în liniştea de piatră spintecată doar de ţipătul păsării Skua am căzut de acord să ne dăm cum se spune, „arama pe faţă”. Şi atunci am înţeles că sunt un om slab. Iar cei slabi nu au ce căuta alături de cei în armuri, decât dacă îşi asumă acest risc.
Mi-am permis doar o singură mică vitejie, plătită scump ce-i drept. Aceea de a mă întoarce în viaţă acasă, chiar dacă cu răni adânci...
Acum, la cinci ani şi câteva zile de la Antarctica, Teodor Negoiţă a dispărut din scenă, lăsând lumea fără grai şi desigur, regretul lucrului neterminat...
Sunt un om slab, dar vă asigur că n-o să plâng în faţa nimănui.
Rămas bun Teo...
Ileana Bocanciu – Asociaţia de Turism Chindia

Teodor Negoiţă s-a născut la 27 septembrie 1946, în Sascut, judeţul Bacău, localitate unde a fost înmormântat pe 26 martie 2011.
A fost cercetător, explorator polar şi speolog, directorul Institutului Român de Cercetări Polare şi preşedintele Fundaţiei Antarctice Române, reprezentantul României la Tratatul Antarctic din 1997, iar în Comitetul Ştiinţific de Cercetări Antarctice şi Consiliul Managerilor Programelor Naţionale Antarctice din 1998.
A fost de asemenea membru de onoare al Asociaţiei de Turism Chindia din Târgovişte, asociaţie cu care a colaborat în perioada 1996-2006 în mai multe proiecte.

PROIECTE DERULATE ÎN PARTENERIAT DE
ASOCIAŢIA DE TURISM "CHINDIA" ŞI
FUNDAŢIA ANTARCTICĂ ROMÂNĂ
1. TRAVERSAREA „NEGRU VODĂ” – parcurgerea crestei Leaotei (circa 32 km) în condiţii de iarnă – februarie 1996 – participare 13 persoane;
2. PRIMUL ROMÂN LA POLUL NORD – proiecţie de diapozitive în şcoli din judeţul Dâmboviţa – 20-22 martie 1996 - activităţi: primăria Târgovişte - întâlnire cu oficialităţile, conferinţă de presă / Casa de Cultură a Sindicatelor - proiecţie de diapozitive / primăria Pucioasa - întâlnire cu oficialităţile / Centrul Cultural „Ion Alexandru Brătescu Voineşti” Pucioasa - proiecţie de diapozitive / primăria Fieni -întâlnire cu oficialităţile / Grupul Şcolar Industrial „Aurel Rainu” Fieni - proiecţie de diapozitive – participare circa 600 elevi – fotografii;
3. ECOLOGIZARE ÎN PEŞTERA RĂTEI – acţiune de curăţire a Peşterii Rătei – captare de apă potabilă / scoaterea din peşteră a peste 60 kg de şlam de carbid şi a altor reziduuri nedegradabile – 22-24 martie 1996 – participare 9 persoane – material foto; http://ileanachindia.blogspot.com/1996/03/ecologizare-in-pestera-ratei-22-24.html
4. TINERI PENTRU MILENIUL III – proiecţii de diapozitive şi filme în şcoli – 01-20 decembrie 2003; şcoli participante: Şcoala „Ion Constantinescu” - Viişoara - Ulmi, Colegiul Naţional „Constantin Cantacuzino” - Târgovişte, Şcoala „Mihai Viteazul”- Pucioasa, Şcoala „Elena Donici Cantacuzino” - Pucioasa, Şcoala Generală Măgura, Liceul „Nicolae Titulescu”- Pucioasa, Şcoala „Ion Al. Brătescu Voineşti”- Târgovişte, Colegiul Economic „Ion Ghica”- Târgovişte, Şcoala „Smaranda Gheorghiu”- Târgovişte, Şcoala „Diaconul Coresi”- Fieni – participare 800 elevi – informare, fotografii; http://ileanachindia.blogspot.com/2003/12/tineri-pentru-mileniul-iii-1-20.html
5. SĂ DESCOPERIM ANTARCTICA – proiecţii de diapozitive şi prezentare cercetărilor româneşti în zonele polare – 23-25 mai 2005; şcoli participante: Şcoala Generală Corbii Mari, Şcoala Generală Petreşti, Liceul Teoretic Titu, Grupul Şcolar Agricol Nucet, Şcoala Generală Ulmi, Şcoala Generală Nr.3 Moreni, Universitatea “Valahia” Târgovişte - Facultatea de Geografie, Colegiul Naţional «Constantin Cantacuzino» Târgovişte, Şcoala Generală Glodeni, Şcoala Generală «Diaconu Coresi» Fieni, Biblioteca Pucioasa, Şcoala Generală «Mihai Viteazul» Pucioasa, Şcoala Generală Nr.2 Şerbăneşti, Şcoala Generală “Elena Donici Cantacuzino” Pucioasa – participare 950 elevi – informare, fotografii; http://ileanachindia.blogspot.com/2005/06/sa-descoperim-antarctica-23-25-mai-2005.html
6. TESTE LA FRIGEVALUAREA IMUNOLOGICĂ A PARAMETRILOR DE ADAPTARE A ORGANISMULUI UMAN LA TEMPERATURI SCĂZUTE”- partea I – 16 februarie – 01 martie 2005 – Munţii Bucegi – participare 5 persoane – informare, fotografii; http://ileanachindia.blogspot.com/2005/03/teste-la-frig-16-februarie-1-martie.html,
http://ileanachindia.blogspot.ro/2005/03/teste-la-frig-fotorafii.html
7. TESTE LA ÎNTUNERICEVALUAREA IMUNOLOGICĂ A PARAMETRILOR DE ADAPTARE A ORGANISMULUI UMAN LA TEMPERATURI SCĂZUTE”- partea a II-a – 25 august – 04 septembrie 2005 – Peştera cu Patru Intrări din Cheile Răteiului – participare 5 persoane – informare, fotografii; http://ileanachindia.blogspot.com/2005/09/teste-la-intuneric.html, http://ileanachindia.blogspot.com/2005/09/teste-la-intuneric-fotografii.html
8. ANTARCTICA 2006 – participarea unui membru ATC prin Fundaţia Antarctică Română la ce-a de-a XXII-a Expediţie Naţională de Cercetare Chineză – Dealurile Larsemann – Antarctica de Est. http://ileanachindia.blogspot.com/2006/03/antarctica-2006.html

Colții Doicii - 29 ianuarie 2023