marți, 8 martie 2005

TESTE LA FRIG

Perioada: 16 februarie – 01 martie 2005

Zona de desfăşurare: Munţii Bucegi – zona Babele – sub Baba Mare

Numele proiectului:

EVALUAREA IMUNOLOGICĂ A PARAMETRILOR DE ADAPTARE A ORGANISMULUI UMAN LA TEMPERATURI SCĂZUTE.

Iniţiatorul proiectului: Institutul Român de Cercetări Polare

Autoritate: Ministerul Educaţiei şi Cercetării - Academia de Ştiinţe Medicale

Finanţare: Academia de Ştiinţe Medicale

Sponsori: S.C. PLEVNA S.A.

S.C. ROMSUITEST Periş S.A.

Partener: Institutul Naţional de Dezvoltare în domeniul Patologiei şi Ştiinţelor Biomedicale „Dr. Victor Babeş” Bucureşti

Colaboratori: - Institutul de Virusologie Bucureşti

- Institutul de Medicină Sportivă „Lia Manoliu” Bucureşti

- Asociaţia de Turism „Chindia” Târgovişte

Participanţi:

1) Teodor Gheorghe Negoiţă – 58 ani – explorator polar

2) Toma Elena – 47 ani – pensionară – membru A.T. „Chindia”

3) Prundaru Marius – 36 ani – profesor educaţie fizică – Liceul „Nicolae Titulescu” Pucioasa – membru A.T. „Chindia”

4) Bocanciu Ileana – 36 ani – administrator – membru A.T. „Chindia”

5) Posta Elena Cătălina – 25 ani – profesoară limba franceză – Şcoala Generală Măgura – membru A.T. „Chindia”

Coordonator proiect: Dr. Ing. Teodor Gheorghe Negoiţă – Directorul Institutului Român de Cercetări Polare

Obiective:

1) Evaluarea răspunsului imun la expunerea de lungă durată la frig;

2) Măsurarea factorilor de stress termic şi de izolare şi evaluarea modificărilor imunologice;

3) Obţinerea de cunoştinţe asupra adaptării vieţii la frig;

4) Întreţinerea sănătăţii omului în condiţii de frig şi efort fizic;

5) Realizarea unei diete alimentare zilnice adecvate;

Activităţi:

- Teste biologice şi metabolice prin expunere la frig la condiţiile de altitudine montană. Influenţa factorilor climatici

- Teste imunologice în condiţii de altitudine, frig şi efort fizic;

Descrierea (romanţată) a perioadei de testare:

MIERCURI - 16 Februarie 2005 ( I )

Ora 15:15 – Eu şi Marius plecăm din Fieni, într-o nouă călătorie, care va dura două săptămâni. Din Pucioasa se urcă şi Cătălina, iar din Târgovişte Lili, care ne spune ultimele bancuri cu salvamontişti: „Un accidentat gras: <> <> sau: „Doctorul către accidentat: <>”

Ora 18:15 – sosire în Bucureşti – Basarab. Teo ne aşteaptă. Ne debarcă cu tot cu bagaje la el acasă, unde soţia sa Maria ne primeşte cu urări calde şi cu masa pusă. Mulţumim din toată inima, că tare bine ne-a picat!

Ora 21:15 - pregătirile cu echipamentul sunt în toi. Primim pufoaice, saci de dormit, bocanci, mănuşi, fiecare ce mai avea nevoie. Abia pe la miezul nopţii reuşim să adormim.

JOI 17 Februarie 2005 ( II )

Ora 7:00 – plecăm spre Spitalul „Dr. Victor Babeş”. Aici ni se fac fişele şi ni se recoltează primele probe de sânge. Apoi la EKG, probe respiratorii şi concentraţia oxigenului în sânge.

Ora 11:00 – suntem la Institutul de Medicină sportivă „Lia Manoliu”, unde într-o oră suntem întorşi pe toate părţile şi măsuraţi din cap până în picioare;

Ora 13:00 – în sfârşit mâncăm! Apoi din nou recoltări de sânge şi consultaţii, care se termină la 14:45;

Ora 16:30 – începem să simţim cu adevărat că plecăm. Tot calabalâcul este depozitat la scară, în aşteptarea unei maşini care să ne transporte la gară. Avem în total 17 bagaje: 5 rucsacuri mari, 2 rucsacuri mici, un termos, un mănunchi cu beţe de schi, un bidon cu benzină şi 7 genţi mari cu mâncare, saci de dormit, camera video;

Ora 18:00 – personalul spre Braşov, care ne va lăsa la Buşteni, se pune în mişcare. În gură îmi stăruie un gust metalic, de tren şi nu ştiu de ce, sunt puţin tristă…

Ora 21:00 – coborâm toate bagajele în gara Buşteni. Norocul nu ne ocoleşte şi găsim un taxi cu dubă, în care încărcăm totul. La 22:00 eram cu mic cu mare debarcaţi lângă telecabină, unde montăm două corturi. Zăpada e mărişoară, dar nu e foarte frig. Reuşim chiar să şi mâncăm puţin. Pe la 24:00 dăm stingerea, după o zi extrem de obositoare.

VINERI 18 Februarie 2005 ( III )

Ora 7:30 – deşteptarea; am dormit puţin şi prost; sacii sunt uzi de la transpiraţia care iese din ei, în cort plouă, pentru că nu este suficient de frig pentru ca să îngheţe condensul.

Ora 11:00 – Corturile sunt strânse, bagajele gata, prima telecabină a plecat deja; ninge uşor şi sunt 3 grade C

Ora 11:30 – prima echipă cu primele bagaje soseşte în Babele; apoi şi cea de-a doua;

Ora 13.30 – am băut vin fiert, am mâncat şi am vorbit cu vechiul nostru prieten Cătălin Manoliu, fost meteorolog la Staţia de la Vf. Omu mulţi ani. Am decis să punem tabăra aproape de el, sub Vf. Baba Mare pe un mic platou, lângă cantonul Bucegi. Ni se iau: tensiunea, pulsul, temperatura (TPT-ul, cum am să-l numesc de acum încolo)

Ora 15:00 – Prima echipă cu primul transport de bagaje soseşte la locul de tabără. Cătălina rămâne de pază la Babele. Apoi a doua tranşă de bagaje şi drumul parcă nu se mai termina… Între timp, Teo montează corturile.

Ora 19:00 – îi facem o vizită lui Cătălin, care ne primeşte ca de obicei cu braţele deschise, cu căldură, curăţenie şi apă caldă. Dar testul este test, aşa că la 21:30 suntem în corturi, în sacii de dormit. Afară, atmosfera este absolut terifiantă. Din clipă în clipă ai impresia că corturile vor zbura, dar rămân totuşi cuminţi la locul lor. Din cauza zgomotului, nu putem dormi, dar în saci e cald şi bine! Şi azi a fost o zi grea…

SÂMBĂTĂ 19 Februarie 2005 ( IV )

Ora 9:00 – deşteptarea; în cort a fost bine până la urmă, pe la miezul nopţii vântul s-a mai potolit şi am reuşit să dormim; TPT-ul, apoi pregătirea mesei şi sortarea bagajelor până pe la 12:00, când s-a aşternut ceaţa. După-amiază, mergem din nou pe la Cătălin pentru a ne încărca telefoanele, dar zăbovim voit, de bine ce este: „Schiul este un caimac al frumosului”, „Sufletele copiilor sunt ca un buchet de flori de câmp.”

Ora 17.30 – TPT-ul, apoi testul de efort: zece ture până pe Baba Mare (o tură are circa 250 m cu 30 m diferenţă de nivel) şi din nou TPT-ul; temperatura – 14 grade C iar viteza vântului 60-80 km/h. Obosiţi, am mers din nou la Cătălin la căldură. Între timp a venit băiatul lui, Răzvan, cu prietena sa Nicoleta; Lili ne-a făcut mâncare de ciuperci cu usturoi, atmosfera s-a încălzit la un pahar de vin, poveştile se depănau de la sine şi nu ne mai dăm duşi. Dar testul e test şi n-ai ce-i face… Temperatura mai scăzuse puţin, dar viscolul se oprise şi luna aproape plină ne-a condus paşii până la corturi.

DUMINICĂ 20 Februarie 2005 ( V )

Ora 10:00 – Eu şi Cătălina suntem încă în saci în timp ce Teo şi Marius pregătesc masa. Azi noapte a fost mai frig. La 9:00 erau – 11 grade C. Ceaţa deasă de afară, nu ne îmbie să ieşim; e zăpadă multă şi continuă să ningă; cele două primusuri pufăie de zor, Lili a plecat până la Babele.

Ora 12:00 – mâncăm în cort, caşcaval, pesmet, carne, ciocolată; Ni se pregăteşte cacao cu lapte; Marius: „Uite ce se întâmplă dacă nu o amesteci cu zahărul!” Teo: „ Ei şi care-i problema?…” Marius: „Păi n-are aspect comercial!”; după cacao cu cozonac simt că plesnesc!

Ora 13:00 – ne pregătim să jucăm cărţi în cort – Cătălina: „Doamne, ce bine e, dar mă plictiseşte teribil jocul de cărţi!”

Ora 14:45 – Ileana: „Teo, hai pe la noi!” , „Stai că vin imediat, să-mi tai unghiile, dacă Lili a plecat nu mai am nevoie de ele…”

Ora 17:15 – ne pregătim să plecăm spre Babele; Lili e în cort, şi-a făcut porţia pe ziua de azi; atmosfera foarte calmă, cerul puţin acoperit, mare de nori pe la 1800 -1990m, în rest vizibilitate bună;

Ora 17:45 – sosim la Floare de Colţ, unde ne întâmpină alţi doi buni prieteni, Gina şi Ginel. Ne bucurăm unii de alţii, bem o ţuică fiartă şi Gina ne povesteşte ultimele noutăţi. Stăm de drag la ei şi nu ne mai vine să plecăm. Dar Teo dă startul şi la 18:30 ne luăm rămas bun; vremea era absolut superbă pentru mers, din păcate în 20 de minute suntem la corturi; temperatura: – 16 grade C, luna cu un halou imens; la tabără TPT-ul apoi am pus de-o ciorbă fierbinte;

Ora 21:00 – batem pe loc, toţi cinci, o sârbă îndrăcită. Luna ne priveşte mirată şi întrebătoare;

Ora 21:30 – suntem în corturi; Teo şi Lili vorbesc la telefon, fiecare cu altă persoană, desigur; am picioarele îngheţate, îmi scot ciorapii în speranţa că mă voi încălzi mai repede, dar nu prea ţine… Cătălina: „Doamne, unde-i căldura de după-amiază, când stăteam în tricou şi deschideam cortul?!”

LUNI 21 Februarie 2005 ( VI )

Ora 9:30 – deşteptarea, TPT-ul, totul e OK; Marius pregăteşte cacao cu lapte; urmează proba de efort, coordonată tot de el: încălzire, alergare, tot felul de exerciţii pe care nu le mai făcusem de la şcoală, doar e profesor de sport, nu? În fine, după ce a tras vreo oră de noi, un sprint la final şi din nou TPT-ul. Totul e în regulă, aşa că putem în fine să mâncăm! După micul dejun eu nu am mai intrat în cort; mă simţeam foarte bine şi am pregătit cu Teo a doua masă a zilei: piure de fulgi, cu carne şi ou şi ceai din belşug; am făcut gropi pentru primusuri, împotriva viscolului, pentru a se menţine mai bine căldura. Cu toate că aveam şi bocanci de plastic (mii de mulţumiri D-lui profesor Doru Diaconescu – şef Salvamont Dâmboviţa) am stat toată ziua în „Insulated” cu ciorapi de lână şi picioarele nu mi-au îngheţat.

Ora 17:00 – al doilea program de efort, cu TPT-ul înainte şi după; toată ziua a fost ceaţă, nimeni nu a băut alcool, nimeni nu a fost la căldură; după test, masa principală a zilei, care între timp se făcuse, apoi biscuiţi, alune, compot de ananas;

Ora 18:15 – puţină plimbare după masă nu strică, aşa că am plecat prin ceaţa lăptoasă, în necunoscut; am mers în direcţia Babele, fără să găsim nici un stâlp, circa 20 de minute, prin zăpada mare, cu viscolul în obraz, după care ne-am întors călăuziţi de propriile urme. Ajunşi din nou la corturi, urmează cea mai neplăcută treabă din tot programul: mersul la „toaletă” cum spunea Cătălina.

Ora 20:00 – suntem în saci, destul de ciudat să ne culcăm la ora asta, dar nu avem încotro. În canton, Nicoleta şi Răzvan stăteau în tricouri cu geamul deschis; nu am intrat, cu toate că ne-au invitat, am luat doar telefoanele; Cătălina crede că vom zbura cu tot cu corturi, o asigur că nu se va întâmpla nimic, aşa că vorbeşte mai liniştită cu directoarea ei, Gabi Crăciunecu, care îi cere amănunte despre mersul acţiunii;

MARŢI 22 Februarie 2005 ( VII )

Ora 1:15 – de vreo oră m-am trezit, dar nu-mi vine să ies din căldura sacului; până la urmă îmi iau inima în dinţi şi deschid fermoarele cortului; afară sunt doar – 9 grade C, mi se pare cea mai cală noapte de până acum; cu toate acestea, din cauza vântului şi a ceţei, corturile sunt pline de promoroacă, atât pe afară cât şi prin interior, unde condensul a îngheţat pe pereţi; din cauza faptului că e lună, ceaţa pare de lapte şi nu se vede la trei metri; nu pot să dorm şi mă simt cam dubios; starea asta îmi aminteşte de Caucaz; îmi este şi foame, iar cortul fiind în pantă, tot timpul mă trezesc cu picioarele proptite în marginea de jos; mă doare spatele şi am şi puţină febră musculară de la exerciţiile de ieri; Teo vrea să ne filmeze dezbrăcaţi, cum ne spălăm… Doamne ce bine ar fi! Asta ar însemna să fie soare!

Ora 9:00 – deşteptarea; totul e umed, jilav; picură de peste tot; TPT-ul, apoi mergem la Cătălin să ducem un sac de dormit normal, pe care-l aveam pus jos şi care s-a umezit rău; obişnuitul program de efort, de astă dată cu alergare la deal; Marius zice că Teo e „ca un urs”; aşa e, are o rezistenţă fantastică omul ăsta! Apoi prima masă a zilei: salam, pesmeţi, caşcaval şi la urmă supă;

Ora 14:00 – am pregătit împreună cu Teo a doua masă a zilei: orez cu carne, ceapă şi alte ingrediente, la sfârşit ceai cald şi am fost unanim apreciaţi; am mâncat pe la 18:00, când ceaţa s-a ridicat puţin de pe Babele şi Piatra Arsă, dar când sa lăsat întunericul, ceaţa ne-a învăluit din nou.

Ora 19:00 – am intrat în cort şi m-a cuprins o oboseală, de-mi venea să nu mai mişc nici măcar un deget; dar Cătălina vroia neapărat să se spele pe păr, şi cum îi promisesem, mi-am pus din nou bocancii bocnă, în picioarele îngheţate, şi hai în cabană. După ce ne-am simţit din nou cât de cât curate, a pleca din căldura plăcută, pentru a merge prin viscol să dormim în cort, părea o adevărată nebunie. A fost de altfel singura baie pe care am făcut-o pe parcursul celor 14 zile, în rest mici amăgeli la uşa cortului, cu zăpadă… Afară sunt doar – 7 grade C, dar bate vântul tare şi asta face să fie de fapt mai frig. Cortul se zguduie şi plesneşte;

Ora 22:40 – încerc să adorm… Cătălin are o nevăstuică, ea o fi dormind?

MIERCURI 23 Februarie 2005 ( VIII )

Ora 3:20 – cortul zici că zboară în orice moment; ştiu că stă la locul lui, dar zgomotul este asurzitor; este mai cald ca în seara precedentă.

Ora 7:30 – vântul continuă să bată tot dinspre sud, cu aceeaşi putere ca în timpul nopţii şi sunt – 5 grade C ; e clar că telecabina nu va urca, aşadar nu vom putea lua probe de sânge, chiar dacă de la Bucureşti ni se dau indicaţii despre modul în care trebuie făcute recoltările; noi nu putem să ieşim nici la pipi…

Ora 14:00 – mâncăm ciorbă, apoi facem fotografii, Teo filmează; vântul s-a mai potolit, sunt – 4 grade C şi ninge uşor;

Ora 19:45 – TPT-ul după efort, apoi încingem o horă pe cinste. Eu şi Cătălina intrăm în cort, primim ceai fierbinte şi paracetamol; ceilalţi stau afară şi cântă… cerul e în sfârşit senin, luna plină! Marius: „Hai până la Omu; Coştila, zici că pui mâna pe ea!” Sunt – 9 grade C

Ora 21:30 – iar la „toaletă”… se pare că începem să ne adaptăm la frig şi la condiţiile de dormit în cort; din păcate, pe măsură ce organismul se adaptează fizic, psihicul ne este din ce în ce mai afectat. Încă ne înţelegem bine între noi, atmosfera e relaxată şi veselă, dar parcă se simte un pic de „haz de necaz”…

JOI 24 Februarie 2005 ( IX )

Ora 8:30 – cu toate că ne-am trezit, nu ne vine să ieşim din saci; Teo vine cu aparatele;

Ora 9:00 – suntem în canton, unde Nicoleta, ne ia sânge. Apoi mâncăm afară, lapte cald cu pesmeţi şi caşcaval. Vremea e la fel ca şi în zilele trecute: vânt, ceaţă, ninsoare şi – 7 grade C.

Ora 11:30 – plecăm spre Babele, mergem până la telecabină, unde abia urcase prima cursă din cauza vântului. Ne întoarcem la canton, printr-o ceaţă de nu vedeai la trei metri şi din nou probe de sânge şi TPT-ul, după efort. Apoi Teo, Marius şi Lili pleacă din nou la Babele, eu şi Cătălina rămânem la corturi. Facem puţină ordine la provizii, mâncăm ceva uscat, apoi tremurăm mărunt în aşteptarea celorlalţi. Teo a coborât în Buşteni cu probele, le-a pus la tren şi a venit într-un suflet, prinzând ultima telecabină.

Ora 17:00 – in fine, s-au întors: obosiţi şi nervoşi; Teo ne-a adus bere şi vin roşu, dar cine are chef de aşa ceva? În jurul meu simt că totul e ud şi rece; nu reuşesc să mă încălzesc, m-am tăiat subţire într-o conservă şi mă ustură ascuţit de la frig…

Ora 18:20 – Teo ne-a făcut vin roşu fiert (ca să recuperăm sângele pierdut…); am luat şi câte un paracetamol.

Ora 19:45 – afară e cumplit! Sunt doar – 7 grade C, dar nu te poţi depărta mai mult de câţiva metri de cort. Cel mai preţuit reper al nostru a ajuns sacul de dormit: e singurul care ne poate conserva căldura şi implicit, care ne poate oferi o anumită senzaţie de bine. În cort e peste tot gheaţă, ne e tot timpul sete şi buzele mi-au crăpat.

VINERI 25 Februarie 2005 ( X )

Ora 7:00 – azi e prima DIMINEAŢĂ! În jur totul e sticlă, sunt – 16 grade C şi soarele îşi arată în sfârşit faţa. Ni se ia TPT-ul şi probe din gât. Azi aş vrea să scoatem puţin sacii la soare, poate se mai usucă.

Ora 10:00 – vine televiziunea, dar noi suntem preocupaţi mai degrabă de pregătirea mesei şi de aranjarea corturilor;

Ora 14:30 – plecăm pe rând spre Coştila, pe marcaj, numărând stâlpii. Vremea este încă foarte bună, vizibilitate maximă. Mergem circa o oră, după care ne întoarcem pentru a pregăti tradiţionala supă concentrată. Din păcate, odată cu seara, ceaţa şi viscolul cu care eram obişnuiţi, revin în forţă.

Ora 19:00 – eu şi Teo mergem până la Cătălin pentru a lipi etichete pe probele de salivă şi să luăm telefoanele de la încărcat. Aici însă aflăm o veste teribilă: bărbatul cu placa de snowbord şi fetiţa lui (cu care Marius şi Teo vorbiseră la ora 14:45), nu ajunseseră încă la Omu. Reuşiseră doar să dea alarma acasă, cu un ultim suflu al telefonului. De acum încolo, lucrurile încep să se precipite, atmosfera se tensionează din clipă în clipă.

Ora 20:30 – Răzvan şi Marius hotărăsc să plece spre Omu. Afară sunt condiţii groaznice.

Ora 21:30 – în jurnalul meu, încep o pagină pe jumătate ruptă… nu sunt superstiţioasă, dar inima mi se strânge dureros. Fetiţa are în jur de 10 ani…

Ora 22:30 – Ileana, Lili, Nicoleta şi Ioana, pleacă în întâmpinarea băieţilor, care se pare că au nevoie de un reper, pentru că au rămas fără lumină. Mergem în şir indian, preţ de şapte stâlpi. Aici ne oprim pentru că nu mai dăm de nici un marcaj. Băieţii ne sună şi ne spun că sunt undeva în zona Cerdacului, (deci mult mai departe decât ne imaginam), au pierdut marcajul şi vor sta pe loc până dimineaţă, pentru a nu se rătăci şi mai tare. Nu ne-a picat prea bine vestea, dar am hotărât întoarcerea. Atmosfera este din ce în ce mai tensionată: vestea anterioară că tatăl şi fetiţa au fost găsiţi a fost infirmată, în plus, cei doi meteorologi de la Omu, George şi Radu, plecaţi tot în căutarea celor doi, s-au rătăcit şi ei, în zona Cerdacului, reuşind cu mare greutate să ajungă înapoi la staţie. Echipa de la Salvamont Dâmboviţa plecată din Peştera s-a întors şi ea, la bază.

SÂMBĂTĂ 26 Februarie 2005 ( XI )

Ora 0:00 – Bip…

Ora 0:30 – Bip…

Ora 1:00 – Bip… şi tot aşa, din jumătate în jumătate de oră, pentru ca băieţii să nu adoarmă şi să ne confirme că totul e în regulă… minutele se târăsc greu; suntem toţi la Cătălin, neliniştea şi oboseala plutesc greu în aer;

Ora 4:00 – vorbesc cu Mihai Radu, care se află la Cabana Leaota, împreună cu alţi 6 colegi de club şi trei prieteni din Bucureşti şi vor să plece în tradiţionala traversare „Negru Vodă” din Leaota în Bucegi. Îi spun pe scurt ce se întâmplă în zona noastră şi îl rog din suflet să aibă grijă mare şi să ia cea mai bună decizie pentru ei toţi, chiar dacă asta înseamnă întoarcerea…

Ora 7:00 – îl aud pe Răzvan strigându-l pe Marius. Ies din cort şi îi sun, spunându-le că sunt foarte aproape de noi, din moment ce îi pot auzi. În mai puţin de 5 minute, apar din ceaţa groasă, cam rebegiţi dar totuşi voioşi.

Ora 8:00 – Mihai îmi dă un mesaj că s-au întors de pe Vf. Românescu. A fost cea mai bună decizie. M-am mai liniştit puţin, dar gândul tot la fetiţă îmi este…

Ora 9:30 – Teo vine cu aparatele, dar mai întâi ne dă vestea: tatăl şi fetiţa trăiesc! Toată lumea chiuie de bucurie, eu însă nu mă pot relaxa. Televiziunea PRO TV anunţă deja, ca pe o victorie personală, faptul că o fetiţă de 10 ani a supravieţuit o noapte în zăpadă. Cât de agresivă poate fi mass-media! Cine ştie cât va mai dura până când copilul va fi într-adevăr în siguranţă, la căldură, în braţele mamei… Echipa salvamont urcă în căutarea celor doi. Îi dăm lui Roco termosul nostru de 2 litri, plin cu ceai fierbinte. La Cătălin e foială mare; care mai de care îşi dă cu părerea… La nemulţumirea lui Teo, că Răzvan şi Marius au făcut şi ei o noapte în zăpadă, cineva întrebă candid: „da’ cine i-a pus să se ducă?” Cu siguranţă acea persoană nu avea copii. Nu ştiu sigur ce l-a determinat pe Răzvan să plece. Cred că spiritul lui de om de munte, obţinut prin educaţia pe care a primit-o de la tatăl său. Pe Marius însă, ştiu sigur ce l-a determinat să se ducă: gândul la cei doi copii lăsaţi acum acasă, pe care i-am luat şi noi de foarte mici pe munte.

Ora 15:00 – veştile sunt contradictorii: „I-au găsit, nu i-au găsit, i-au scos, nu i-au scos…” Sunt deja 24 de ore de când cei doi au trecut pe aici. Marius: „Să stai să aştepţi ziua, în lapte, lapte… Beam apă din mustăţile îngheţate şi ronţăiam ca şoarecii o nucă de cocos!” Cătălina: „Ştii care exerciţiu te încălzeşte şi fizic şi psihic? Râsul!…”

Ora 16:00 – încep să coboare salvatorii. Copilul e dus în spate de un salvamontist. În dreptul nostru fac un scurt popas. Recuperez termosul, iau fetiţa de mână şi i-o prezint lui Teo: „Uite, domnul Teodor Negoiţă are nevoie în expediţiile sale polare, de fetiţe care dorm în zăpadă. Ce părere ai?” Râde fericită, dar puţin încurcată de situaţia în care se află. Ochii îi lucesc în lacrimi de sub căciuliţa plină de promoroacă, când o întreb dacă a vorbit cu mami… Apoi, din nou sus în cârcă şi la drum. Până la Babele mai fac cel mult o jumătate de oră. Ultimul apare tatăl. Este singur, merge greu şi vizibil afectat. Sunt convinsă că a făcut absolut totul ca să-şi protejeze copilul, care arăta foarte bine după o noapte în zăpadă. Au fost corect echipaţi, au avut folii de supravieţuire şi sac de dormit, cunoşteau muntele, dar odată cu lăsarea ceţei au fost imobilizaţi. Multă lume l-a acuzat pe tată că a fost iresponsabil, expunându-se inutil. Părerea mea e alta: cred că este un părinte care vrea să insufle şi copiilor săi dragostea pentru munte. Îl înţeleg.

Ora 19:00 – se urmăresc ştirile. Despre acţiunea noastră se prezintă amănunte pe TVR1, TVR2, Antena1, Prima TV, PRO TV. Marius şi Cătălina primesc o mulţime de telefoane şi mesaje de felicitare.

Ora 22:10 – E timpul să recuperăm noaptea nedormită. Afară e o ceaţă de o tai cu cuţitul…

DUMINICĂ 27 Februarie ( XII )

Ora 8:30 – Teo vine cu aparatele. Afară e cumplit! Cătălina: ”În cort, spiritualitatea scade… baia fierbinte devine Mecca noastră!” Mâncăm hrană rece: stafide, alune, cozonac. Cătălina îşi doreşte îngheţată(!), prăjituri, cafea şi televizor; Marius vrea cartofi prăjiţi cu gogoşari, pui şi muştar; eu vreau ochiuri, internet şi calorifer.

Ora 17:20 – condiţiile se schimbă cu fiecare oră… în rău. Vântul bate cu putere, ninge de suntem aproape acoperiţi cu zăpadă, mersul la toaletă devine o adevărată aventură! În saci este încă bine, dar e posibil ca şi mâine vremea să fie la fel, împiedicându-ne să strângem tabăra şi să coborâm. Teo reuşeşte să aprindă primusul sub tenda cortului pentru a ne face o ciorbă fierbinte. Eu fac oficiul cu castroanele pe afară. Sunt – 12 grade C dar vântul e năprasnic. Până şi Teo se plânge că i-au îngheţat picioarele.

Ora 22:30 – nici o schimbare în evoluţia vremii; abia mă înţeleg cu Cătălina în acelaşi cort.

LUNI 28 Februarie 2005 ( XIII )

Ora 1:00 – mă trezesc de… linişte! Ies şi mă minunez! E senin! Verific termometrul: – 21 grade C. Încep să trag speranţe că mâine vom pleca…

Ora 7:30 – TPT-ul şi vestea cea bună! E frumos afară! Începem să ne pregătim, strângem bagajele, apoi demontăm corturile, treabă deloc uşoară, pentru că sunt aproape îngropate în zăpadă, apoi mâncăm lapte fierbinte cu cozonac şi jucăm mărunt pentru că frigul muşcă bine. Cătălina are picioarele băgate în două pufoaice pentru că a îngheţat deja.

Ora 11:00 – e vremea să ne luăm rămas bun: de la Baba Mare, de la locul de tabără, de la priveliştea din jur, prea puţin admirată de ochii noştri, dar mai ales de la Cătălin Manoliu, sprijinul nostru permanent, care ne conduce cu lacrimi în ochi, dorindu-ne drum bun. Cu toate că bagajele erau mai puţine acum, tot a trebuit să facem două drumuri, astfel că abia la 14:00 am fost la telecabină, după ce bineînţeles am trecut şi pe la Gina şi Ginel să ne luăm la revedere.

Ora 15:00 – suntem deja în gară, aşteptând trenul; obosiţi, nervoşi, înfriguraţi;

Ora 20:00 – Bucureşti, hotel Viilor. Baia fierbinte ne aşteaptă! Apoi masa şi la urmă o bere. Toţi suntem arşi de soare. Somnul e foarte aproape…

MARTI 01 Martie 2005 ( XIV )

Ora 8:00 din nou la spital, pentru recoltări de sânge şi alte analize;

Ora 14:00 – încă nu am terminat… suntem morţi de foame, sete şi oboseală…

Ora 16:00 – rapid în taxi pentru a merge după bagaje;

Ora 17:00 – ne luăm rămas bun în grabă de la Teo. Sperăm din toată inima că nu l-am supărat prea tare şi îi promitem că vom fi alături de el oricând va avea nevoie de noi.

Ora 18:00 – microbuzul spre Moroieni se pune în mişcare…

Ora 20:30 – Mami, mami, mami, mami…! Uite mărţişoare! Copiii sar pe noi într-un elan de veselie greu de stăpânit. Doamne, ce frumoşi sunt şi ce au mai crescut în două săptămâni… Ce bine e din nou acasă!

MULŢUMIRI

- Domnului Teodor Negoiţă pentru că ne-a implicat în acest proiect, dându-ne astfel posibilitatea să ne cunoaştem mai bine pe noi şi între noi; pentru excelentul echipament pus la dispoziţie: corturi, saci de dormit, pufoaice, mănuşi etc.; pentru înţelegerea, încrederea şi răbdarea de care a dat dovadă faţă de echipa noastră;

- Doamnei Maria Negoiţă pentru înţelegere şi o cină excelentă;

- Domnului profesor Doru Deaconesu – şef serviciu Salvamont Dâmboviţa, pentru bocanci;

- Pritenului Cătălin Manoliu de la canton Bucegi, pentru tot sprijinul acordat pe toată perioada testelor;

- Lui Răzvan pentru înţelegere şi colaborare;

- Nicoletei pentru că ne-a ajutat la recoltarea probelor de sânge;

- Cabanierilor de la Floare de Colţ – Gina şi Ginel, pentru căldura cu care ne primesc de fiecare dată şi pentru mediatizarea acţiunii

- Personalului medical: Dr. Paraschiv Eugenia, Dr. Cristea Cristina, Dr. Topârceanu Florica, As. Stan Dorina, care ne-au ajutat şi sprijinit pe toată perioada testelor

- Colegului Nicu Posta pentru echipament (pufoaică, rucsac, piolet etc)

- Colegilor Lili Toma, Marius Prundaru, Cătălina Posta pentru dăruirea cu care au participat la această acţiune


Ileana Bocanciu – A.T. Chindia

Colții Doicii - 29 ianuarie 2023