luni, 2 iunie 2003

TABĂRĂ DE ECOLOGIE MONTANĂ - 1 iunie 2003

Data: 31 mai – 01 iunie 2003
Participare: De la Colegiul Naţional „Constantin Cantacuzino”: 45 de elevi din clasele a V-a şi a VI-a (Badea Beatrice, Balaşca Alexandru Ducu, Ungureanu Oana, Puiu Andreea, Dumitru Adrian, Stefan Andreea, Iacob Alexandra, Pieptea Adriana, Vintila Iuliana , Stochiţă Oana, Niţă Raluca, Dogaru Ionut, Draghici Cristina, Dinu Mirel, Popescu Victor, Posta Karina-Elena, Buleandră Silviu, Ciulei Cristina, Sima Andreea, Enache Florentin, Ilie lucian, Niţu Silviu, Petcu Eduard, Ştefănescu Cosmin, Niculescu Ionuţ, Cristescu Roxana, Bucura Ionuţ însoţiţi de profesorii Marius şi Tatiana Marin şi Catrina Ştefan, Oprea Raluca, Alexandru Alexandra, Posta Călin, Voicu Valentina, Stanciu Maria, Nisiparu Denisa, Catrinoiu Loredana, Dumitru Răducu, Bratu Delia, Neacşu Adriana, Fota Alexandru, Guianu Leon, Coman Valentin, Gheorghe Rubens, Cenuşe Cătălin, Vîrciu Rafael, Popescu Alexandru, Pârvu Mihaela, însoţiţi de profesorii Traian Pavelescu şi Ghiocela Pavelescu).
De la Asociaţia de Turism „Chindia”: Nicu Posta – organizator acţiune – Geo Badea, Mihai Radu, Nini Porojan, Marian Târcă, Marius Prundaru, Nicuşor Tudosă, Ileana Bocanciu – monitori – Lili Toma, Cati Vlad, Simona Dobre, Gianina Dragomir, Ana-Maria Braşoveanu – membri – şi Ana Răducu viitoare simpatizantă.
Obiective: Ecologizare în zona Cabanei Scropoasa, iniţiere în tainele muntelui.
Sponsori: S.C. MONDOTRANS Târgovişte – transport Târgovişte -Tabăra Vânătorul şi retur, S.C. EUROGS Fieni – 50 de saci menajeri şi 50 perechi mănuşi, Cabana SCROPOASA prin amabilitatea domnului Dragoş Mosor – cazare şi o masă pentru cei de la „Chindia”.
Descriere: S-a plecat sâmbătă dimineaţă la ora 8:00 din Târgovişte cu un autobuz pus la dispoziţie de firma Mondotrans Târgovişte, până la Tabăra Vânătorul Dobreşti. După un scurt instructaj şi ajustarea echipamentului, am pornit cu mic cu mare pe marcaj cruce albastră, urmărind Valea Ialomiţei, spre Cabana Scropoasa. La Podul lui Baltag s-au împărţit sacii de plastic şi mănuşile, iar copiii au început să strângă gunoaiele întâlnite în traseul ce trece peste muntele Orzea. La Cabana Scropoasa am sosit în jurul orei 12:00 cu câţiva saci deja plini şi cum se apropia ora mesei, am luat o binemeritată pauză. După masă, puţină odihnă activă (fotbal, volei etc) apoi ne-am regrupat pentru a merge în zona carstică „Şapte Izvoare”. După ce am admirat şi fotografiat cascadele şi peşterile din zonă, am trecut şi la lucruri mai serioase… executarea coborârii în rapel pe coardă, cu asigurare. Copiii fiind numeroşi dar nerăbdători, a durat destul de mult, însă toată lumea care a vrut să coboare a avut această şansă, inclusiv cele două diriginte, Ghiocela şi Tatiana. Întorşi în tabără obosiţi dar veseli, am luat cina, după care ne-am strâns în jurul focului de tabără. Atmosfera s-a prelungit, dar copiii s-au retras unul câte unul în camere şi chiar dacă nu prea au dormit – cum se întâmplă în mod obişnuit în astfel de tabere – dimineaţa au fost treziţi devreme.

Duminică, cu forţe proaspete, ne-am apucat din nou de strâns gunoaie şi am muncit cu spor până pe la ora 11:00, reuşind să umplem 63 de saci cu reziduuri nedegradabile (13 saci ne-au fost puşi la dispoziţie de cabanierul Dragoş Mosor).
Mulţumiţi de treaba făcută, copiii au plecat apoi în drumeţie prin Cheile Zănoagei Mari, traseu marcat de asemenea cu cruce albastră. La întoarcere îi aştepta surpriza: masa de prânz, apoi diplomele pentru „cel mai…” sau „cea mai…” amintindu-le de trăznăile pe care le-au făcut în această tabără.
Ne-am întors pe acelaşi traseu, ajungând în jurul orei 17:00 la Tabăra Vânătorul de unde ne-a luat autobuzul. Atmosfera de veselie a continuat şi în maşină cu cântece şi glume făcându-ne să ne pară rău că ne despărţim aşa curând!
Consiliul de Conducere mulţumeşte: celor 45 de copiii şi profesorilor însoţitori pentru munca depusă şi receptivitatea lor la programul propus de ATC, monitorilor şi celorlalţi membri ai clubului pentru tot sprijinul acordat precum şi sponsorilor acţiunii.







Colții Doicii - 29 ianuarie 2023