duminică, 30 decembrie 2012

3. Ultima tură din an... - 30 decembrie 2012



Pasionaţi de drumeţia montană, câţiva prieteni au profitat şi de această mică vacanţă pentru a merge pe cărările acoperite cu zăpadă ale munţilor din zonă.
Duminică 30 decembrie 2012, un grup de 11 montaniarzi (membri ai Asociaţiei de Turism Chindia sau ai Asociaţiei Ecologice Floare de Colţ, dar în acelaşi timp şi cercetaşi ai Centrelor Locale „Naparis” şi „Pia Brătianu”) a pornit spre masivul Leoata pe valea Vaca pentru a duce ceva alimente (dar şi mesaje de sărbători) celor câţiva călugări care trăiesc izolaţi de lumea dezlănţuită.

Presa:  Gazeta Dâmboviţei
           Revista Singur














































miercuri, 12 decembrie 2012

2. Gala premiilor revistei Infomediu Europa - 12 decembrie 2012


Nominalizată de Agenţia pentru Protecţia Mediului Dâmboviţa, Asociaţia Ecologică Floare de Colţ, concurând alături de alte şase organizaţii din ţară a obţinut premiul pentru „O societate verde – O societate curată”, premiu acordat unui ONG de mediu pentru activităţile desfăşurate de-a lungul anului 2012, la a VI-a ediţie a Galei Premiilor Revistei Infomediu Europa.
În cadrul programului  „Natura ne învaţă primii paşi în viaţă” au fost derulate de AEFC, 27 de proiecte ale căror activităţi bazate pe metodele educaţiei non-formale se desfăşoară în natură, în special în zona montană.
Beneficiarii acestor proiecte (1703 persoane până în prezent) sunt copiii şi tinerii, care deprind cunoştinţe şi abilităţi despre viaţa în natură, dar şi despre turismul montan specializat (drumeţie, alpinism speologie, orientare turistică) respectând şi protejând în acelaşi timp mediul înconjurător. Dintre cele mai importante proiecte derulate în 2012 în acest program amintim: „Şcoala Altfel – Şcoala Muntelui”, „Plaiul Domnesc – Junior Ranger 2012”, „Farmecul adâncurilor”, „Şcoala Curajului 2012”.
În programul „Răspund prezent!” care include proiecte de implicare şi responsabilitate socială, cele mai importante proiecte din 2012 au fost: „Parcul din Şcoală – Şcoala din parc” precum şi „Reciclând hârtia salvezi un copac”, proiecte care au avut ca scop educaţia ecologică.
Le mulţumim pe această cale tuturor celor care ne-au susţinut, atât în activitatea noastră de-a lungul celor trei ani de la înfiinţare, cât şi celor care ne-au votat pentru a putea obţine acest premiu.













Colții Doicii - 29 ianuarie 2023