sâmbătă, 10 septembrie 2005

TESTE LA ÎNTUNERIC - Fotografii






































TESTE LA ÎNTUNERIC

Perioada: 25 august – 04 septembrie 2005

Locaţia: Munţii Leaota – Valea Răteiului – Peştera cu Patru Intrări din Chei

Denumirea Proiectului: Evaluarea imunologică a parametrilor de adaptare a organismului uman la temperaturi scăzute – partea a II-a – Teste la întuneric

Iniţiatorul proiectului: Institutul Român de Cercetări Polare

Autoritate: Ministerul Educaţiei şi Cercetării - Academia de Ştiinţe Medicale

Finanţare: Academia de Ştiinţe Medicale

Partener: Institutul Naţional de Dezvoltare în domeniul Patologiei şi Ştiinţelor Biomedicale „Dr. Victor Babeş” Bucureşti

Colaboratori: Institutul de Virusologie Bucureşti, Institutul de Medicină Sportivă „Lia Manoliu” Bucureşti, Asociaţia de Turism „Chindia” Târgovişte

Coordonator proiect: Dr. Ing. Teodor Gheorghe Negoiţă – Directorul Institutului Român de Cercetări Polare

Sponsori, susţinători: S.C. Plevna S.A. Bucureşti (alimente), S.C. Romsuitest Periş S.A. (alimente), Primăria Fieni (transport)

Obiectivele proiectului:

1)Evaluarea răspunsului imun la expunerea de lungă durată la frig şi întuneric;

2)Măsurarea factorilor de stres termic şi de izolare şi evaluarea modificărilor imunologice;

3)Obţinerea de cunoştinţe asupra adaptării vieţii la frig, întuneric şi izolare;

4)Întreţinerea sănătăţii omului în condiţii de frig, întuneric şi efort fizic;

5)Realizarea unei diete alimentare zilnice adecvate;

Activităţi:

a)teste biologice şi metabolice prin expunere la frig, şi izolare în mediul subteran (peşteră);

b)teste imunologice în condiţii de frig, întuneric, izolare şi efort fizic;

Participare:

1) Teodor Negoiţă – Bucureşti – 58 ani – explorator polar – Fundaţia Antarctică Română

2) Posta Cătălina – Pucioasa – 25 de ani – învăţătoare – membru A.T. „Chindia”

3) Oana Dărângă – Târgovişte – 20 ani – studentă psihologie – membru A.T. „Chindia”

4) Elena Andrei – Bucureşti – 27 ani – redactor – membru A.T. „Chindia”

5) Ileana Bocanciu – Fieni – 37 ani – administrator – membru A.T. „Chindia”

Descrierea (romanţată) a perioadei de testare:

Joi 25 august 2005 (ziua I)

Ora 5:00. M-ă trezesc greu, dar câţi oameni nu fac asta zilnic, pentru o pâine…

Ora 9:10. Suntem deja la Spitalul „Victor Babeş” pentru analize: recoltări de sânge, probe de urină, explorări funcţionale, EKG, tensiune, puls, concentraţia oxigenului în sânge etc. Alergăm apoi la Institutul de Medicină Sportivă „Lia Manoliu” unde suntem măsuraţi din cap până-n tălpi, cu comentarii diverse şi o curiozitate deloc ascunsă, pentru că în fond, suntem nişte oameni prea obişnuiţi pentru a fi cobai… Din nou recoltări, la Institutul de Virusologie şi parcă cu fiecare picătură de sânge, ni se scurge şi viaţa din noi. În fine ajungem acasă la domnul Negoiţă, unde Maria, neobosita lui soţie ne aşteaptă cu masa pusă! Doamne ţine-i obiceiul!

Ora 15:15. Plecăm din Bucureşti, cu două maşini şi foarte multe bagaje. Sosim la Fieni şi în mare viteză facem cumpărături şi încărcăm totul cu greu într-o maşină pusă la dispoziţie de primărie. Mii de mulţumiri!

Ora 20:30. Sosim la locul de debarcare, dar până la intrarea peşterii, cu toate acareturile mai facem o oră şi jumătate. Suntem foarte obosiţi, dar trebuie să ne instalăm neapărat în această noapte.

Vineri 26 august 2005 (ziua a II-a)

Ora 3:00. Abia acum suntem în poziţie orizontală, băgaţi în sacii de dormit, unde este cald şi bine. În jur, umezeală foarte mare, asta şi pentru că am intrat în peşteră după o ploaie zdravănă. Mâncăm frugal, câte o felie de salam cu un biscuite dar tare aş mai bea un ceai fierbinte… Ochii mi se închid iremediabil, Teo deja sforăie… După o primă repriză de somn, mă trezesc buimacă şi o senzaţie de disconfort îmi cuprinde întreaga fiinţă. Simt o oboseală grea în toate fibrele corpului. Mâinile îmi sunt umflate şi mi-e o sete teribilă! Sacul de dormit îmi este deja ud pe exterior, fetele dorm liniştite în „dormitor”, acoperite de o folie de cort. Sunt convinsă că nu avem cum să rezistăm 10 zile… Termometrul arată constant 5 o C. Mi se pare cam puţin…

Ora 9:30. Mi-e ciudă că numai eu fac de veghe… Aş ieşi din sac, dar mi-e tare lene!

Ora 12:00. A trecut destul timp de când nu am mai mâncat cu adevărat. Fetele se foiesc, dar nici una nu are curaj să zică nimic. Teo se plânge că sacul lui e ud, apoi se întoarce pe partea cealaltă şi adoarme…

Ora 13:30. Punem prima masă de când am plecat, urmată de cafea şi ţigări – chestii absolut fireşti şi chiar nocive într-o situaţie normală, dar care acum capătă valori cu totul speciale…Atmosfera este bună, dar ne punem pufoaice, pentru că frigul ne cuprinde inevitabil şi ne luăm ca şi la sculare TPT-ul (Tensiunea – Pulsul – Temperatura). Valorile sunt cu adevărat aberante, dar noi ne simţim bine!

Ora 18:15. Suntem toate în saci şi aşteptăm o supă concentrată. Mai devreme am amenajat pentru fete un acoperiş din tenda cortului pentru ca picăturile ce cad din tavan să nu mai ajungă pe saci. Doar la mine mai plouă, dar nu bag în seamă, pentru că spatele mă doare foarte tare…Teo: „Castronaşul de la toaletă, bea cineva din el?!” „Beau eu, dacă nu e plin cu pipi…!” În subteran totul se petrece mult mai lent. Asta şi din cauză că lumina e puţină şi spaţiul restrâns. Lumânările se consumă repede aşa că vom face economie. Agitaţie cu castroanele, cu lingurile, cu supa… „Să nu credeţi că dacă nu sunteţi de faţă, trişez pe cineva!”

Ora 20:00. După ce am mâncat, un nou rând de probe, după care adorm, în chicotelile zglobii ale fetelor.

Ora 22:00. Mă trezesc oarecum speriată de un zgomot de paşi. E ciudat, dar fiind izolaţi, ştiind că nimeni nu are de ce să vină aici, singurul lucru care m-ar înspăimânta ar fi un zgomot de paşi… Sunt însă doar fetele şi… adio somn!

Perimetrul în care ne ducem traiul de 24 de ore încoace, este relativ restrâns dar nicidecum înspăimântător. Intrând pe o galerie uşor ascendentă, destul de „chinuită” după circa 15-20m ajungem într-un loc puţin mai larg, unde într-un anumit punct poţi sta chiar în picioare. Aici, din tavan, picură continuu apa, pe care noi o colectăm într-un bidon de 5l şi o folosim atât pentru nevoi interne, cât şi pentru cele externe…În această zonă este amenajată „toaleta”. Asta înseamnă că aici sunt prezente mai multe obiecte, cum ar fi: săpun, hârtie igienică, un sul de saci menajeri, din care cine are nevoie rupe câte unul, îl foloseşte, apoi îl leagă cu nădejde la gură, după ce desigur a scos tot aerul şi-l depune uşor într-un sac mai mare şi mai rezistent, care va fi scos la sfârşit afară… Tot aici se mai află şi depozitul de carbid, deoarece alt loc mai bun nu este. De la „toaletă”, după alţi câţiva metri, într-o alveolă laterală, doarme Teo. În această zonă se aprinde şi butelia, pe care pregătim hrana. În apropiere, într-o mică săliţă, în care cu greu încăpem toţi cinci, este locul de luat masa. Alături, se află „dormitorul”, unde stau fetele (Cătălina, Oana şi Elena). Este singura zonă unde poţi sta în picioare, dar odată cu montarea „acoperişului”, adio poziţie bipedă… Într-un lateral, mai sus, dorm eu, într-o altă alveolă, puţin izolată. Cam ăsta este tot spaţiul în care ne învârtim… Sacii sunt uzi pe exterior, lumânările se topesc nebuneşte dar nu ne vine deloc să ne culcăm. N-a trecut decât o zi din cele 10…

Sâmbătă 27 august 2005 (ziua a III-a)

Ora 9:30. Cătălina se extrage cu greu din sacul de dormit… Oana: „Parcă vine Crăciunul, în sac e cald şi bine, dacă scoţi mâna afară îngheţi, lumânările ard şi aşteptăm cadourile de la Moş Crăciun!” Elena: „Am visat că mergeam la munte şi era atâta spaţiu şi lumină şi soare…” Teo oftează într-una până iese din culcuş: „Băi, am început să nu mai nimeresc găurile astea pe întuneric!” „E grav, Teo…”

Ora 12:15. După ce ne-am ghiftuit de cacao cu lapte şi cozonac, facem lista cu ce mai este necesar de adus, când va veni cineva să ne ia din nou probe de sânge.

Ora 17:00. A doua masă a zilei, apoi stăm la discuţii şi ţigări. Afară, eu nu fumez decât în cazuri excepţionale, aici însă mi se pare cel mai firesc lucru…

Ora 18:30. TPT-ul, apoi testul de efort, care constă în mersul piticului, genoflexiuni fără îndreptarea coloanei (n-ai unde), flotări, extensii cam chinuite sau orice altă mişcare a corpului, care-ţi modifică ritmul cardiac şi implicit tensiunea şi temperatura corpului. Asta timp de o jumătate de oră, după care se înregistrează din nou datele.

Ora 21:00. După masa de seară, stăm în aşteptarea ceaiului şi ne dorim: Cătălina - gin, Elena - tort cu fructe, Oana - ceva cald, Teo - să intre în sac, Ileana - masaj cu cremă. Asta fără să bănuim că este singura zi în care am mâncat de trei ori…

Ora 21:40. Ne introducem în saci, într-o stare de spirit excelentă, după ceaiul fierbinte. Cătălina: „Mirosim a spray, de cred că se miră şi liliacul Lyly!” Fetele se simt bine şi asta mă bucură nespus şi mă linişteşte. Strănut sănătos! Ajută la digestie… Avem diverse controverse pe tema măselelor de minte, după care fetele se hotărăsc să se apuce de citit şi fac inventarul la bibliotecă: „Un om între oameni” de Camil Petrescu, „Jurnal filozofic” de C. Noica, „Jocul cu mărgelele de sticlă” de H. Hesse, „Nostalgia originilor” de Mircea Eliade, „Despre retorică” de Platon. Teo mai are ceva de P. Ţuţea precum şi cartea despre Antarctica pe care o vrea Elena. Aşadar, lectură elevată!

Duminică 28 august 2005 (ziua a IV-a)

Ora 3:00. Chiţăituri insistente de lilieci, ce vin de deasupra capului meu, mă trezesc. Încerc să-i alung cu o piatră pe care o arunc în direcţia lor. Ţi-ai găsit! Până la urmă se trezesc şi fetele şi ne apucăm de spus bancuri cu lilieci, apoi le povestesc o mulţime de peripeţii din copilăria mea.

Aici timpul trece în alţi parametrii, nu ne raportăm la zi şi la noapte prin prisma luminii şi întunericului, pentru că dimineaţa la sculare întunericul e la fel de profund ca şi seara la culcare. Reperele noastre sunt: ieşitul sau intratul în sac, după cum ne este cald sau frig, mesele şi implicit pregătirea lor, asigurarea luminii, respectiv a lămpilor de carbid, mersul la toaletă şi spălatul (atât cât se poate), starea sacilor de dormit, iar de ieri testul de efort cu coordonatele înainte şi după. Ieri, Teo ne-a povestit şi el (tras cu greu de limbă) din turele sale prin avene, pe care ar vrea să le publice odată şi odată.

Ora 10:30. Mă trezesc şi mă minunez! Aveam impresia că e cel mult 6:30. Mă simt aşa de bine în căldura sacului, încât cu greu mă hotărăsc să deschid caietul să scriu. O vreme ascult „liniştea” ce ne înconjoară: zgomotul rar şi ritmic al picăturilor ce cad pe tenda fetelor sau câte un foşnet de sac ce vine din direcţia lor. Liliecii s-au potolit şi este un calm din care cu greu mă smulg. Îmbrăcată doar în „pijamale” (totdeauna curate, altfel nu ne putem băga în saci), trebuie să-mi trag pantalonii suplimentari, pe care-i ţin tot în sacul de dormit dar întorşi pe dos, să-mi îmbarc bluza de polar ce-mi serveşte drept pernă, asta după ce mă voi extrage cu greu din sac (tavanul e aproape) unde sunt circa 35 o în atmosfera umedă şi rece a peşterii. Apoi îmi voi încălţa cizmele de cauciuc peste ciorapii groşi de lână şi îmi voi pune pufoaica udă, care totuşi îmi ţine de cald şi mă protejează de picăturile permanente. Trebuie să merg să fac lămpile. Mă mai dor încă unele părţi ale corpului, ochii mi-i simt umflaţi, la fel şi mâinile.

Ora 12:00. Fetele au aranjat masa, am mâncat şi acum stăm la cafele, analizând visele: Cătălina l-a visat pe „calul lui Dan” extras din povestea lui Teo, într-un peisaj mirific cu pajişti verzi şi cer albastru; Elena a visat tabere de elevi şi un WC sub formă de Fata Morgana; Oana a visat că era afară şi toată lumea se ruga de ea să nu mai intre înapoi. Teo a visat picături de apă cu suflet care sfredeleau munţii iar eu am spus că nu mai ţin minte, pentru că nu puteam să spun ce am visat…

Ora 17:30. După un repaos „de duminică” luăm din nou probele înainte de efort apoi ne pregătim de „alergare”.

Ceea ce facem noi acum este foarte greu de înţeles de restul lumii, la justa şi adevărata valoare. E adevărat că este şi foarte greu de înţeles trecând totul prin filtrul „normalului”, „utilului” sau … „plăcutului”. Există totuşi şi alte resorturi care ne fac să fim aici, să ne chinuim atâta şi în acelaşi timp să avem puterea de a râde, de a glumi şi chiar de a fi spirituali uneori!

Ora 22:00. Suntem în saci. Am mâinile ca şmirghelul. M-am lovit şi o bucăţică de carbid mi-a „mâncat” din rană şi mi-a ars pielea în jurul ei. Ustură al naibii… La masă am avut omletă cu salată de roşii şi ciocolată, apoi am mai stat de taine. Ideea e că nu poţi rezista prea mult afară din sac, chiar şi cu pufoaică.

Mi-e somn, mă simt destul de dubios (probabil din cauza tensiunii foarte oscilante) şi mi-e groază că dimineaţă primul lucru pe care va trebui să-l fac este să pun din nou carbid în lămpi…

Luni 29 august 2005 (ziua a V-a)

Ora 4:30. Rana de la deget mă chinuie rău şi am o durere în piept, semn că afară plouă sau va ploua în curând. Liliacul îşi face rondul. Mi-e foame şi sete, lanterna la care scriu şi pe care o ţin în sac este din ce în ce mai slabă, amintindu-i de filmul „Pacientul englez”. Nu trăim nimic din tragismul acelei situaţii, totuşi, cu toate că statul nostru aici nu are nimic deosebit în sine, decât lipsa de confort şi puternica senzaţie de claustrare, nouă ni se pare că chiar facem ceva deosebit, iar faptul că „cei din lumea de sus” – cum spune Cătălina – consideră că nu e decât un moft sau o nebunie de-a noastră, ne cam demoralizează…

Ora 11:10. Tocmai ne-am luat datele. Începem o nouă zi, cu acelaşi frig, aceeaşi umezeală şi aceeaşi economie la lumină. Mai stăm o vreme la căldură, până când foamea ne va determina să ieşim. Zâmbetul fetelor este o adevărată binefacere pentru mine. Îmi dau seama că autorul moral al acestei situaţii în care aproape că le-am târât, eu sunt. Este adevărat că e o provocare dar noi, fiind mai bătrâni, rezistăm altfel psihic. Ştiu că Teo, e hotărât să meargă până la capăt, pe fete însă va fi greu să le facem să stea până duminică. Vom vedea care va fi reacţia lor după ziua de mâine, când vom ieşi puţin afară pentru a ni se lua din nou sânge.

Ora 16:30. Atmosferă de relaxare. Am mai lucrat la amenajarea unei mici platforme orizontale, asta pentru a mai trece timpul şi parcă nu ne mai este aşa de frig. În ce mă priveşte, nu sufăr încă de lipsa aerului, soarelui sau apei. Mă deranjează cel mai tare că nu pot sta în picioare.

Ora 22:30. Fetele sunt deja la căldură. Mâine ne aşteaptă o zi grea, care ne va scoate din ritmul în care am intrat. Teo cântă, în timp ce se introduce în sacul de dormit care este complet ud pe dinafară. Îmi simt mâinile murdare şi crăpate şi tare aş face o baie… Fetele se întreabă dacă Platon o fi fost prin peşteri. Lampa se stinge… Noapte bună!

Marţi 30 august 2005 (ziua a VI-a)

Ora 6:30. M-am trezit transpirată şi cu grijă la ceas. Ar trebui să mă scol, dar nu ştiu unde este cutia sterilă pentru pipi. Mi se pare teribil de frig afară din sac. Nu sunt câtuşi de puţin impresionată de faptul că azi vom ieşi. Mă îngrijorează alte lucruri: cine va veni, ce va aduce (mai avem nevoie de provizii) şi cum le vom convinge pe fete să intre înapoi şi să reziste până duminică.

Ora 8:30. Ne trezim greu…Oana: „Ce cruntă dimineaţă!”

Ora 9:30. Ni se ia sânge şi TPT-ul.

Ora 13:00. Ni se ia din nou sânge şi TPT-ul după testul de efort.

Ora 13:30. Totul reintră în normal. Cel cu care eram obişnuiţi de cinci zile încoace. Aceste câteva ore au fost ca o paranteză pentru mine. Cel mai tare nu ne-a surprins soarele, ci căldura de afară. Ne-am spălat rapid în râul aflat foarte aproape, apoi am beneficiat din plin de atenţia mass-mediei (Radio Minisat, Televiziunea TTV Târgovişte, Ziarul „Gândul”). Ne-au stors cât au putut de informaţii, căutând desigur senzaţionalul… Am fost destul de bulversaţi!

Ora 20:00. Suntem în saci, la căldură, vesele şi guralive, răsfăţate cu ceaiuri, pesmeţi şi caşcaval.

Ora 22:00. Am făcut calcule! Mai avem de stat 108 ore!

Miercuri 31 august 2005 (ziua a VII-a)

Ora 11:30. Luăm probele. În curând nu vom mai avea cu ce scrie… (cine ar fi crezut?!)

Ora 14:00. Numărând orele care au mai rămas, ne dăm seama că perioada critică a trecut. Parcă nu mai plouă aşa mult…sacii s-au mai uscat.

Ora 17:00. Facem inventarul la mâncare. Se pare că aici nu vor fi probleme.

Ora 20:00. Lâncezeală plăcută în saci, dar trebuie să facem testul de efort, aşa că ieşim fără voie…

Ora 22:00. AMR 84!

Joi 01 septembrie 2005 (ziua a VIII-a)

11:30. Trezirea „oficială”. După ce mergem la „toaletă”, ne băgăm din nou în saci. Avem o lumânare, un pix care scrie, pişcoturi, ciocolată, aşa că putem să lenevim în voie.

16:30. În sfârşit am mâncat şi fumăm pe rupte. Oana: „Dacă-ar ştii mămica mea ce fac eu prin peştera asta…! La noapte îmi schimb locul, că de când dorm la perete numai tâmpenii visez! Elena: „Mă prăbuşesc de râs!” Oana: „Nu-i nimic, lasă că te asamblăm la loc… Aoleu! Mi-a picurat în sân! Cătălina: „Locul acela mă tulbură…!” După o vreme ne pregătim de testul de efort. Fetele evoluează în paşi de dans.

24:00. Doar o lampă mai pâlpâie şi profit de lumină să mai scriu câte ceva. AMR 58.

Vineri 02 septembrie 2005 (ziua a IX-a)

Ora 2:00. Din cauza ciorapilor uzi pe care-i am în sac „la uscat”, mi-a fost cam răcoare. Am adormit greu, mă doare în piept şi mă simt cam rău.

Ora 11.15. Fetele s-au trezit de multişor dar măcar sunt vesele. Nu au lumină şi până nu mă duc cu lămpile să le schimb carbidul nu au ce face. Mă străduiesc să mă descotorosesc de senzaţia teribilă pe care mi-a lăsat-o visul din care m-am trezit. Se făcea că o salvam pe fetiţa mea din faţa unui val uriaş, care sclipea în soare. Număram secundele (2001, 2002, 2003…) până când uriaşul munte de apă avea să ne acopere. Ne-am scufundat amândouă într-o imensitate azurie şi mă întrebam, continuând să număr secundele, dacă ea va mai respira când vom ieşi din nou la aer…

Ora 13:30. Am luat valorile şi ne pregătim de masă. Picioarele îmi sunt îngheţate, chiar şi cu ciorapi de lână. Am o puternică senzaţie că am mai trăit întocmai aceste clipe… Cătălina: „În tura asta am învăţat din nou ceva – ce puţin îi trebuie omului să fie fericit!”. Vreau să le fac fetelor nişte fotografii mai deosebite… Oana: „Nu vreau să mă ating goală, e o persoană care la rândul ei este goală!”

Ora 19:30. Ne pregătim de testul de efort, după care punem masa cu mare poftă. Apoi stăm la taclale şi analizăm cu satisfacţie AMR-ul care se subţiază rapid.

Ora 24:00. Sunt foarte mulţumită de fete. S-au comportat admirabil. Încrederea lor deplină în mine, îmi merge la suflet. Nu am a le reproşa decât faptul că se spală cam des, riscând să răcească. Dar ce plăcut e mirosul de săpun, în atmosfera asta rece şi umedă…

Sâmbătă 03 septembrie 2005 (ziua a X-a)

Ora 12:00. Cu toate că ne-am trezit de ceva vreme, nu ieşim încă din saci. Aici e cel mai bine!

Ora 15:00. Se pregăteşte masa. Eu şi Oana suntem încă la căldură. Îl simt pe Teo după voce, supărat, nervos, nemulţumit. Asta se traduce printr-o politeţe extremă dar rece (el este oricum foarte drăguţ cu noi de fiecare dată). Poate l-am supărat careva fără să ne dăm seama, sau poate… cine ştie!?

Ora 18:30. Spre ruşinea mea, le-am lăsat tot pe fete şi la strânsul mesei. Mai am un pic din ultima lumânare, dar mâine vom ieşi!

Ora 23:30. Fetele sunt încă vesele şi se simt bine, în schimb Teo strănută şi se plânge că-l doare capul. Parcă nu ne îndurăm să ne culcăm. E ultima noapte, sunt ultimele ore pe care le petrecem în acest spaţiu limitat, căruia timp de 10 zile i-am împrumutat din căldura noastră.

Duminică 04 septembrie 2005 (ziua a XI-a)

Ora 6:00. Cu toate că ne-am trezit, nu ne vine deloc să ieşim din saci. Suntem obişnuiţi cu alte ore… Astăzi părăsim peştera. Elena este cea mai nerăbdătoare. Le dau fetelor eprubete pentru exudatul faringian. De fapt tot eu le şi bag beţişorul steril în gât, pentru a lua o mică probă de salivă. După chestia asta, chiar că trebuie să ne sculăm.

Ora 10:00. Începem să cărăm bagajele. Sunt parcă mai multe ca la intrare şi ne chinuim destul cu ele prin galeria strâmtă.

Ora 12:00. Totul este scos! E soare, e cald, e minunat! Oana: „Doamne, ce frumos miroase afară!” Sărim direct în râu la spălat. Apoi ducem bagajele la locul de unde ne va lua maşina – altitudine 987m, latitudine 45 o 17’ 2,9’’ , longitudine 25 o 23’21,4’’ (date furnizate de Dl. Panaiotu, profesor la Facultatea de Geologie Bucureşti, venit la plimbare prin zonă).

Ora 13:00. Maşina trimisă de primărie soseşte. Noroc că am avut puţin timp şi pentru masă, pentru că fetele au microbuz imediat spre Bucureşti, Târgovişte şi Pucioasa. Ne pupăm în grabă cu ochii înguşti de lumina nefirească, ce izvorăşte parcă de peste tot. Din iarba de un verde crud, din copacii încă neatinşi de apropierea toamnei, din norii pufoşi, sau din asfaltul şoselei. Aerul este de o puritate extraordinară şi nu e doar senzaţia noastră. Precis a plouat cu ceva timp înainte, spălând atmosfera. Ne minunăm de fiecare lucru…

Ora 20:00. Mâncăm peşte prăjit, bem bere, copiii aleargă guralivi de colo până colo şi aud după atâtea zile inevitabilul „mami, fac caca!” Sunt acasă!

Luni 05 septembrie 2005 (ziua a XII-a)

Ora 5:00. M-ă trezesc greu, dar câţi oameni nu fac asta zilnic, pentru o pâine…

Ora 9:00. Coşmarul de acum 10 zile se repetă. De astă dată, mergem şi la oftalmolog pentru a ni se analiza ochii, astfel că terminăm abia la ora 17:00. Suntem obosiţi morţi.

Ora 18:30. Urmărim postul Naţional TV, unde se dă o ştire despre acţiunea noastră. Cătălina dă foarte bine „pe sticlă”. Sper ca asta s-o ajute la scoală, pentru că a lipsit azi…

Ora 20:00. Plecăm din Bucureşti. Mogoşoaia – pană!

Ora 24:00. Sunt acasă, acţiunea s-a încheiat. Înainte ca ochii să mi se închidă, mai am timp să mă întreb: oare ce va urma…?!


Ileana Bocanciu

Colții Doicii - 29 ianuarie 2023