luni, 7 iunie 2010

DE ZIUA MEDIULUI AJUTĂM NATURA! - 5 iunie 2010

Urmând îndemnul, “Veniţi şi voi, să plantaţi cu noi!” sâmbătă 5 iunie 2010, zi în care se sărbătoreşte Ziua Mondială a Mediului, şapte voluntari, reprezentând trei organizaţii: Asociaţia Ecologică Floare de Colţ, Asociaţia de Turism Chindia şi ONCR – CL “Naparis” Pucioasa, au participat la una din activităţile proiectului “Munţii Bucegi – Zonă ecologică”, proiect iniţiat de Asociaţia Green Mountains, în parteneriat cu Consiliul Judeţean Dâmboviţa şi finanţat majoritar de Administraţia Fondului pentru Mediu.
După deschiderea oficială a proiectului, care a avut loc la Hotelul Peştera, versantul vestic al muntelui Cocora a fost luat cu asalt de zeci de participanţi: iniţiatori, parteneri, finanţatori sau simpli voluntari, dornici să ajute natura să se regenereze, prin plantarea de puieţi. Entuziasmul a fost contagios, molipsindu-i pe toţi, de la mic la mare şi, profitând de vremea minunată, au fost plantaţi cu spor, peste 2000 puieţi de molid. Cu aceeaşi ocazie s-a făcut şi o inventariere parţială a stării marcajului bandă albastră, pe porţiunea Hotel Peştera – Piscul cu Brădet, constatări care au fost transmise personalului Salvamont aflat în patrulare în zona montană.

































































Niciun comentariu:

Colții Doicii - 29 ianuarie 2023