Data: 03-05 ianuarie 2003
Participare: Nicu, Mihai, Geo,
Nini, George, Marius, Nicuşor, Nea Mirică, Loţi, Răzvan, Cati, Gabi, Ileana.
Scop: Atingerea vârfului
Omu în condiţii de iarnă.
Descriere: Echipa I:
Nicu, Mihai, Nini, George, Nicuşor, Cati- au plecat vineri dimineaţă cu trenul
de 6:10 din Târgovişte, până în Pietroşiţa, apoi cu autobuzul până la Pucheni
şi mai departe cu ocazie până în Cariera Lespezi. Trecând prin tunel, au ajuns
foarte rapid la Bolboci unde a făcut un popas
la Nina şi Doru Nache, vechi şi buni prieteni, după care, cu forţe proaspete a continuat traseul până în
Peştera unde au sosit în jurul orei
14:00.
Echipa II: Marius şi Ileana –
au plecat la 10:00 din Pucheni, sosire în Bolboci la 15:30, popas de o oră şi
jumătate pentru refacerea forţelor, sosire în Peştera la 19:00. La Diana am
vorbit cu Doru Deaconescu care avea tabăra de schi aic şi am revăzut vechi
prieteni şi colegi de suferinţă.
Echipa III: Răzvan şi Gabi –
au plecat din Bucureşti la 14:00 cu un automobil Tico şi au sosit la Peştera la
19:00 – joncţiune cu echipa II.
Echipa IV: Geo, Nea Mirică şi
Loţi erau deja la Peştera la salvamont.
Ne-am reunit în căldura
refugiului proaspăt renovat şi dotat şi am tras o cântare ca la carte după care am luat masa de seară, am stabilit planul de bătaie pentru a doua
zi, apoi ne-am retras la culcare în camerele elegante şi superîncălzite.
Sâmbătă dimineaţă la ora
7:00 s-a dat deşteptarea şi după micul dejun am pornit la drum în formaţie de
zece (Geo ne-a prins din urmă aproape de cascadă) pe o vreme absolut minunată.
Am urcat fără probleme până sub Cascada Obârşiei, aici însă, Gabi se plângea că o doare stomacul, iar Răzvan
redusese şi el motoarele. Aşa se face că cei doi au rămas în urmă, distanţa
dintre noi mărindu-se pe măsură ce timpul trecea. Când noi eram la Găvanele ei
abia ajungeau în căldarea de la Mecetul Turcesc. Am sosit la Vârful Omu la
12:45 după 3 ¾ ore de mers pe o zăpadă
bună care nu a necesitat punerea colţarilor. Temperatura era de –7 grade
Celsius iar vântul bătea destul de tare în rafale. După ce ne-am ospătat şi am
băut câte un ceai fierbinte,la staţia meteo
(cabana este închisă în timpul iernii) ne-am luat rămas bun de la George
care era de serviciu şi am plecat înapoi spre Peştera. În zona Vârfului Bucura
am primit un mesaj de la Răzvan şi Gabi care ne anunţau că au luat-o spre
Babele ţi ne aşteaptă acolo. Le-am răspuns că pot coborî liniştiţi la Peştera
pentru că noi vom veni pe Valea Sugărilor. La 16:30 eram în refugiu (Geo chiar
pe la 16:00) dar de la cei doi nu aveam nici un semn, ne tot aşteptam să apară
pe piciorul Babelor. Până pe la 17:30 nu ne-am făcut mari probleme, mai ales
cât a fost lumină. Odată cu înserarea
însă, creştea şi îngrijorarea noastră, pentru că nu răspundeau la nici un
telefon..
Am luat legătura cu Babele, Peştera, Padina, Diana dar nici urmă de ei.
Începuserăm
să ne alertăm şi s-a propus
chiar să plece o echipă în căutarea lor. Dar unde să-i cauţi?!!
În această atmosferă destul
de tensionată, a sunat Doru Deaconescu şi ne-a comunicat că i-a reperat în
sfârşit la Peştera la o bere. Sosiseră cu puţin înaintea noastră şi au plecat
la plimbare fără să lase nici un semn că au ajuns. Când situaţia trebuia de
drept să se calmeze pentru că în fine puteam fi liniştiţi, toată lumea a
început să se certe şi să-şi dea cu părerea, oalele spărgându-se în capul meu
pentru că „i-am adus”. Nu ştiu dacă am făcut bine sau rău „aducându-i” pe
Răzvan şi pe Gabi în această tură, ştiu însă că m-a supărat foarte tare
concluzia la care a ajuns Doru Diaconescu că eu aş fi
primit mesaj de la ei şi nu
am anunţat. Cum puteam să fac aşa ceva? Ambele mesaje, atât cel trimis de ei cât şi răspunsul nostru au
fost foarte clare şi nu aveau nici o legătură cu faptul că ei au ajuns sau nu
în Peştera. Aşadar, când totul trebuia să se încheie cu bine, s-a întâmplat că
Răzvan şi Gabi s-au hotărât brusc să plece (supăraţi că i-am certat) la ora
21:00 spre Bolboci, iar eu şi Marius chiar am plecat la hotelul Peştera pentru
a ne întâlni cu naşul nostru Dan Sprinceană. La hotel, atmosfera avea miros de
porc proaspăt tăiat şi gust de chef mare, aşa că ne-am bucurat când au sosit şi
ceilalţi (inclusiv dizidenţii care renunţaseră la ideea plecării).
Am gustat şi noi câte o bere, renunţând la piscină, după care am cântat
„La mulţi ani!” şi i-am oferit o şampanie lui Răzvan, pentru că… era ziua lui!
Am revenit la refugiu şi în
jurul orei 24:00 chiar am reuşit să ne culcăm după o zi plină de peripeţii.
Duminică dimineaţă,
Loţi ne-a asigurat o omletă substanţială după ciorba de fasole din ziua precedentă (ţine-i Doamne
obiceiul!) şi-o tablă de şuncă, aşa ca să-şi ia revanşa că n-a putut urca cu noi la Omu (din
motive de serviciu desigur…). Pe la 10:00
am plecat luându-ne rămas
bun de la Geo, Loţi şi neobositul Nea Mirică, mulţumindu-le încă odată pentru
tot sprijinul. Pe o ninsoare ca-n basme, eu şi Cati am plecat cu Răzvan şi
Gabi, după ce viteazul. Tico a fost scos din troiene, iar cei patru băieţi
rămaşi au venit pe jos până la Bolboci apoi cu o Dacie papuc carosată, în care
Nicuşor era să-şi verse… amarul, după câte am aflat!
Astfel s-a încheiat încă o tură reuşită, prima din acest al 20-lea an
al Chindiei!
Întocmit,
Ileana Bocanciu
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu