Participanţi: Marius Prundaru, Andra Prundaru, Mariana Bocanciu şi Ileana Bocanciu.
Chiar dacă nu prea ne
plătim cotizaţia şi activăm mai rar, ne place să ne numim încă, membri ai
Asociaţiei de Turism Chindia şi cercetaşi ai Centrului Local „Naparis”Pucioasa.
Pregătiţi fiind să
începem „Sărbătoarea Fecioarelor” am plecat vineri dimineaţă la ora 8:00 spre
Făgăraş. Dând curs indicaţiilor date de vechiul nostru prieten Ică Giurgiu am
ocolit Barajul Vidraru, până la intrarea pe Valea Buda. Am parcurs această vale
fără probleme până în capăt, ajungând cu maşina chiar până la stâna de jos din
Podul Giurgiului, pe la ora 15:30.
Ne-am instalat imediat în
stâna cea primitoare, şi deja liberă de mioare, care mai păstra încă mirosul
specific. De la stâna de sus oile nu coborâseră încă, aşa că ne-au făcut o
vizită, împreună cu ciobanii şi câinii, mai pe înserat.
Sâmbătă dimineaţă la ora
8:00 am plecat în formaţie de trei, către Vârful Moldoveanu, pe marcaj triunghi
galben, prin Căldarea Moldoveanu. Traseul a fost plăcut şi nu prea greu, chiar
dacă vremea nu a fost grozavă. Până în Curmătura Moldoveanu am avut nori şi
vreme calmă, dar fără vânt. De aici însă, s-a pus pe „boaghe” cum zicea
prietenul nostru de ieri, ciobanul. Ceaţă, ploaie şi vânt, combinate în fel şi
chip, pe măsură ce câştigam altitudine. Nu vedeam vârful, aşa că am fost tare
bucuroşi să ajungem mult mai repede decât ne aşteptam, adică la ora 12:15. Sus
am găsit două grupuri care ajunseseră înaintea noastră, venite din alte
direcţii. În timp ce am făcut poze şi am mâncat câte ceva dulce, precum şi la
coborâre pe Culmea Viştea Moldoveanu am întâlnit alte şi alte grupuri, care
urcau voiniceşte prin ceaţa destul de deasă uneori.
La coborâre am ales să
venim pe triunghi roşu, prin Şaua Orzănele, pentru a ajunge în acelaşi loc de
unde am plecat, adică la Stâna de jos din Podul Giurgiului. Din păcate, din
cauza ceţii am ratat intrarea şi am ocolit aproape toată căldarea, până când
s-a făcut o spărtură şi am zărit clar Stâna de sus (Moldoveanu) şi o cale pe
firul unui afluent pe unde puteam coborî în siguranţă. Am întâlnit în sfârşit
şi triunghiul roşu iar ceaţa a rămas agăţată de creste, în timp ce noi soseam
„acasă” la ora 18:00, unde eram aşteptaţi de mama cu ciuperci calde şi tort de
mămăligă.
Cu toate că nu a fost
însorită, pentru mine a fost o zi minunată şi mult mai puţin obositoare decât
mă aşteptam. Am reuşit iată să-mi îndeplinesc dorinţa şi să-mi aniversez cei 44 de ani pe cel mai înalt vârf al României, pe care nu urcasem încă
niciodată.
Un comentariu:
Superfain traseul vostru ... uf, tot a ramas un kleber Nocrich pe stalpul depe Moldoveanu? ... hmmm, fetele noastre marcheaza tot!
Ganduri bune de la Sibiu ... aaa, si luati-ne si pe noi, de regula avem parte de vreme buna: https://www.facebook.com/media/set/?set=a.529571313736347.141998.100000504489587&type=3 :)
PS: stiai ca Theo, un cercetas de-al nostru tocmai a ajuns pe Moldoveanu, via valea Rea, cu bicicleta mountainbike? ... de ce cu bicicleta? don't ask :)
Trimiteți un comentariu